Perioada desfăşurării activității de tineret (zi/lună/an): 01.10.2018 – 20.10.2018
Localităţile care se derulează activitatea de tineret: Târgu-Mureș și alte localități unde se vor identifica bunici singuri
Descrierea activității:
De la o simplă vizită a unui bătrân sau bătrână la domiciliu, ajungi la duminici pline de umor și veselie în brațele acelei persoane vârstnice, dorind ca timpul să mai poată sta în loc, ca tu să ai timp să-i asculți toate poveștile pline de tâlc și lumină din anii tinereții sale. Ajungi să iubești acea persoană precum o rudă apropiată, de care inima ta e legată.
Așa putem descrie vizitele la domiciliu în cadrul activității “Adoptă un bunic”.
Aici tinerii se maturizează, conștientizează adevărata lume, trecutul ei, care mai este rostit doar de câțiva martori ale acelor vremuri. În afară de poveștile cu care tinerii se delectează și bucuria de a le asculta, mai au rolul de a-i ajuta în gospodărie, la treburile casnice, dar mai ales să le ofere căldura de care au nevoie pentru a continua să-ți povestească și să-ți destăinuie viața lor. Încurajându-le gândurile, cuvintele, sentimentele, pe care acum le ascund, și oferindu-le ce alții nu pot: afecțiune și iubire.
„ Nu uita că si tu…Poți împlinii un vis
DĂRUIND
Dragoste, speranță, o floare, un zâmbet
O oră din timpul tău
sau
DONEAZA